Digital resources in the Social Sciences and Humanities OpenEdition Our platforms OpenEdition Books OpenEdition Journals Hypotheses Calenda Libraries OpenEdition Freemium Follow us

Tur ghidat pe străzile dr. Marinoiu și Vasile Cârlova

Pe 2 august 2025 a avut loc turul ghidat desfășurat pe străzile Vasile Cârlova și Dr. Marinoiu, străzi vechi, încărcate de istorie. Timp frumos, însorit, voie bună, emoții, oameni frumoși și inimoși, oaspeți curioși și gazde primitoare, acestea au fost ingredientele evenimentului organizat de către Asociația Târgoviștea restaurată. Plecând de la capătul nordic al străzii Vasile Cârlova, unde strada debușează în Calea Domnească, grupul participanților a audiat evocarea personalității poetului Vasile Cârlova, susținută cu entuziasm și responsabilitate de către Ionuț Catangiu, ca și prezentarea imobilului Maria Vilt, construit la începutul secolului trecut și la care și-a adus contribuția Enrico Cosani, antreprenor de origine italiană stabilit în orașul nostru.

Turul a continuat de-a lungul străzii V. Cârlova cu prezentarea imobilelor Col. Gheorghe Georgescu și Costică Negoescu, case construite în 1891 și respectiv 1913 (case documentate de către Asociație în anii anteriori și postate pe pagina de facebook). Prezentările au fost susținute de către Doina Ștefan, fostă locatară a imobilului Georgescu și Simona Angelescu, informațiile oferite fiind apreciate de către publicul participant.

O surpriză neașteptată a constituit-o permisiunea actualilor proprietari ai imobilului Georgescu, familia Bortaș, de a viziona în situ splendidele picturi murale care împodobesc interiorul acestei case. Mii de mulțumiri pentru ospitalitate!

Mulțumiri aducem și dr-ului Adrian Ștefan pentru povestirile din viața unor personalități care au locuit pe strada Vasile Cârlova (dr. Benone Georgescu, avocatul Berindei).

La intersecția străzilor Cârlova și Dr. Marinoiu, participanților le-au fost oferite informații despre personalitatea medicului Christodor Costăchescu Marinoiu, medicul primar al orașului Târgoviște între anii 1901 și 1917, decedat în Războiul de Reîntregire.

Trebuie să mulțumim dnei dr. Georgeta Dumitrache, strănepoata dr-ului Marinoiu, pentru împărtășirea unor momente necunoscute din viața acestei personalități târgoviștene, cu atât mai mult cu cât ne-a pus la dispoziție o fotografie înfățișând familia Marinoiu în vacanță, reușind astfel să redea un chip numelui medicului Marinoiu.

Dintre imobilele situate pe această stradă au fost prezentate casele N. Ciornei și Marin Berechet. Piesa de rezistență a turului a constituit-o clădirea Palatului Poștelor, minunata clădire construită în stil neoromânesc după planurile arhitectului Alexandre Clavel. Prezentarea datelor despre construcția acestui monument istoric și arhitectural a fost oferită cu profesionalism de către dl. Gheorghe Ene, care a punctat și starea de degradare în care se află imobilul în prezent.

Deplasarea a continuat de-a lungul străzii Dr. Marinoiu, cu prezentarea ultimelor obiective ale turului, imobilele Vlădoianu, Otilia Bendic și Zappa, clădiri construite în timpuri diferite și cu arhitectură specifică vremurilor în care au fost ridicate.

Mulțumim proprietarelor casei Constantin Zappa, dnele Cristina Păun și Adina Păun, care au făcut posibil accesul în acest imobil , în care se păstrează multe din elementele originale ale construcției ( pictură murală, stucatură, sobe).

Mulțumim tuturor celor prezenți în acest tur, prieteni fideli ai Asociației, pentru interesul față de evenimentele de promovare a istoriei locale!

Casa Maria Wilt
Casa Maria Wilt
Casa col. Gh. Georgescu
Casa col. Gh. Georgescu
Casa col. Gh. Georgescu
Casa col. Gh. Georgescu
Casa col. Gh. Georgescu
Casa col. Gh. Georgescu
Casa col. Gh. Georgescu
Casa Costică Negoescu
Casa Costică Negoescu
Dr. Cristodor Costăchescu Marinoiu și Melania Marinoiu la Veneția (foto arhiva dr. Georgeta Dumitrache).
Casa M. Berechet
Casa N. Ciornei
Poșta Veche
Poșta Veche
Poșta Veche
Casa dr. M. Vlădoianu
Casa Otilia Bendic
Casa C. Zappa
Casa C. Zappa
Casa C. Zappa
Casa C. Zappa
Casa C. Zappa


OpenEdition suggests that you cite this post as follows:
Simona Angelescu (August 3, 2025). Tur ghidat pe străzile dr. Marinoiu și Vasile Cârlova. Târgoviștea restaurată. Retrieved May 17, 2026 from https://doi.org/10.58079/14pz7


You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.